O singură uşă

Totu-i dulce de jur împrejur,
Unii sunt prinşi într-un nevrotic contur.
Prinşi p-afară, într-o hipnoză vizuală,
Departe de uşa interioară.
Adevărul este gol,
Cuprins de-un foc mântuitor.
Vârful e acoperit în zel,
Să nu-l atingă vre-un mişel.
Când atingi împărăția,
Are loc armonia.

Reclame

Îndemn

Pe sub plapuma misterului
Să-nchinăm o rugăciune,
Prinsă-n dragoste de semeni
Şi trimisă-n lume.
Pe sub plapumă-n-întuneric
Să ne-aprindem cu iubire,
Ca să ardem tot amarul
Şi să sune-a bucurie.
Să trimitem în cerul mare
Printre stele arzătoare,
Ruga noastră iubitoare
Cu speranță arzătoare.

Oile

Oile au şi ieşit
Peste câmpul vestejit.
N-au cioban, da lupii-s mulți.
Stau la pândă instruiți
Printre munții asupriți.
Urlă, urlă, oile…
Cin-le-aude domnule?
                    

Praf de stele

O să-mi întind într-o zi pe masă, praf.
Praf de stele!
Îl voi strange-ntr-un săculeț roşu şi-am să-mi fac drum către grădină…
Acolo unde stelele sunt rătăcite, zâmbitor îndurerate, aplecate. La suprafață atât de frumoase, gata să se-nşele chiar pe ele.
Dar tu, tu vezi în adânc, că a lor strălucire s-a rătăcit. S-au ascuns sub imagini perfecte, atât de imperfecte.
Şi te doare când le vezi, rătăcite prin livezi.
Aşa că speri, speri că praful le va reaminti. Şi îşi vor aminti… un cuvânt, o vorbă, o alinare, dulcea alinare…
Iubirea e ca un praf, o împrăștii în aer şi ea va fi inhalată.
Ca o căldură pudrată ce curge ca un râu parfumat,  interiorizat.
Îşi face loc printre plămânii putreziți de la atâta durere strânsă-n nicotină.
Şi-i desface, îi curăță, îi masează cu un iz luminos. E ca o reacție chimică ce străpunge zidurile cu lumina prezentului.
Şi revine, îşi aminteşte, de sine, de ea, de adevăr.

Dorință

De-ai fi cu credință,
Ce te-ai înălța…
Peste muntele dorit,
Cu dorința ta.

Însă drumu-i aprig,
Încovoiat de vânt.
Te bate şi te doare
Totul, pentr-un scop bun!

Ține găleata-n mână,
Şi udă zilnic fapta.
Să vezi precum săgeata,
Drum direct spre țintă.

Şi ce privelişti are,
Şi ce miros gingaş.
Că dulce-i poenița,
În pelerinaj.

Regăsire

Prin perdeaua ce se-ntinde
În lungul înfațişării noastre,
M-a învățat să privesc
Ușor, timid, cu ezitare.
Rătăceam în priviri,
Prinse-n vizual.
Adâncite-n minciuni,
Prinse-n scandal.
De durut… a durat!
Şi cât a durat, a şi durut.
Adânc, adânc, căutam…
Şi parcă nu mai găseam
Glasul iubirii, ce cândva îl aveam.

Dulcea copilărie cu mustățile de lapte,
Crucea de lemn, lacrimile învolburate.
El mereu a fost, este și va fi
Doar eu mă plimbam, prin erezii.

Pomul neroditor

Mă lasă cu gura seacă
Rădăcinile uscate
Prinse-n bătaia
Vorbelor fără de cap.
Îngreunate de fructe neroditoare
Aruncate-n zadar, precum pietre.

E o durere ce merită doar linişte.
Linişte și tăcere,
Rugăciune si dizolvare.
Căci altfel se împrăstie ca o infecție
Ce ar vrea să te prindă
În dansul vântului purtător
De vorbe stricate.
Mai bine laşi vântul să îți usuce buzele,
Decât fructele.